"Ocult", din latinul "occultus", înseamnă "ascuns", "tainic", "necunoscut", "secret". Ocultismul este, astfel, studiul acestor taine și, mai mult, este termenul folosit pentru a regrupa sub același nume multiplele doctrine și ideologii care au la bază principii esoterice, spirituale și magice. Termenul are uneori sensul popular de "cunoștințe destinate numai unor anumite persoane" sau "cunoștințe care trebuiesc păstrate ascunse", dar, pentru majoritatea practicanților ocultismului, acesta reprezintă pur și simplu studiul unei realități spirituale mai profunde care se extinde dincolo de rațiunea pură și de științele fizice.
Doctrinele oculte sunt bazate de obicei pe ideea că totul este sau conține energie care poate fi accesată, schimbată, canalizată și/sau manipulată cu scopul de a obține informații, a vindeca, sau a materializa situații dorite. Această energie este considerată, deci, parte a lumii naturale, nu a supranaturalului, de cei care o folosesc. Multe sisteme încorporează zeități din religii politeiste, dar panteismul, concepție monistă care identifică divinitatea cu întreaga natură, este, poate, chiar mai răspândită.
Magia - "Știința și Arta de a cauza schimbare în conformitate cu voința"
Este bine de notat că:
1. deși folositor, nu este necesar ca un practicant al unui sistem de magie să fie teist sau, chiar, să accepte existența paranormalului. Majoritatea conceptelor aplicate în ritualuri sau practici oculte sunt, de fapt, concepte folosite în psihologia modernă, autosugestia și hipnoza fiind doar două exemple dintre acestea. Mai mult, multe filosofii oculte pot fi aplicate în viața oricui pentru a aduce un impact pozitiv în aceasta, bunatatea, empatia, înțelegerea, puterea de concentrare și disciplina fiind calități cheie în practicile oricărui magician.
2. majoritatea practicanților nu se limitează la un singur sistem ideologic, alegându-și în schimb concepte din multiple surse, chiar și inventându-și unele noi când nu găsesc ceva ce simt că i-ar putea ajuta personal. Poate singurul concept necesar universal este încrederea in propriile puteri magice, pentru a-și autosugera senzații, atitudini, stări de suflet, de unde și avantajul celor care cred deja în paranormal.
Tot ce ne rămâne acum de făcut e să abandonăm pentru o vreme rațiunea și să explorăm câteva din numeroasele curente esoterice, într-o încercare de înțelegere a ocultismului și a vieții.