Wicca este o religie neopăgână ce acordă o importanță majoră naturii. Mai este denumită Vrăjitorie (Witchcraft) sau Meșteșugul (the Craft). A fost popularizată în 1954 de către Gerald Gardner, un pensionar, fost funcționar public britanic. La vremea aceea, Gardner folosea termenii de "cult vrăjitoresc" și "Vrăjitorie" referindu-se la această religie, iar cei ce o practicau erau denumiți în mod colectiv "Wica", de la un cuvânt englezesc ce însemna "vrăjitorime".
În prezent, cei ce urmează această religie sunt numiți wiccani. Religia se axează pe venerarea unei Zeițe (văzută în mod tradițional ca fiind Zeița Întreită) și a unui Zeu(în mod tradițional, Zeul Încornorat). În unele accepțiuni, cei doi apar ca și aspecte ale unei singure Divinități de natură panteistă, manifestându-se sub forma mai multor zeități politeiste. Alte trăsături ale religiei wicca sunt folosirea rituală a magiei, codul moral și cele opt sărbători din cursul anului, care reflectă schimbarea anotimpurilor. Există mai multe sub-curente wicca, denumite tradiții. Credințele și ritualurile fiecărei tradiții variază în diferite măsuri.
În prezent, cei ce urmează această religie sunt numiți wiccani. Religia se axează pe venerarea unei Zeițe (văzută în mod tradițional ca fiind Zeița Întreită) și a unui Zeu(în mod tradițional, Zeul Încornorat). În unele accepțiuni, cei doi apar ca și aspecte ale unei singure Divinități de natură panteistă, manifestându-se sub forma mai multor zeități politeiste. Alte trăsături ale religiei wicca sunt folosirea rituală a magiei, codul moral și cele opt sărbători din cursul anului, care reflectă schimbarea anotimpurilor. Există mai multe sub-curente wicca, denumite tradiții. Credințele și ritualurile fiecărei tradiții variază în diferite măsuri.
Teologie
În linii mari, se poate spune că marea majoritate a wiccanilor venerează o Zeiță și un Zeu. Există mai multe interpretări teologice ale naturii acestora, prin prisma panteismului (adică cei doi sunt aspecte duale ale unei singure divinități), a dualismului (cei doi reprezintă forțe total opuse) sau a politeismului (cei doi se manifestă sub forma mai multor zeități mai mici). În unele accepțiuni panteiste și dualiste, zeități din diverse culturi sunt considerate aspecte ale Zeiței și Zeului. Pe de altă parte, există și puncte de vedere monoteiste în cadrul wicca, conform cărora există o singură divinitate. Conform unor tradiții, această divinitate este Zeița, pe când în alte tradiții se consideră că de fapt divinitatea este lipsită de gen. Există și wiccani atei sau agnostici, care nu cred în divinități propriu-zise ci consideră că zeii sunt arhetipuri construite de mintea umană și cu care se poate interacționa.
Conform wiccanilor Janet și Stewart Farrar, care abordau teologia dintr-un punct de vedere panteist, dualist și animist, "pentru wiccani, întreg universul este viu, de la cel mai înalt nivel și până la cele mai mici componente", dar "o astfel de abordare organică a cosmosului nu poate fi pe deplin exprimată și trăită fără conceptul de Zeu și Zeiță. Orice fenomen este însoțit de polarizare. Așadar la cel mai înalt nivel creator, cel al Divinității, polarizarea trebuie să fie exprimată cel mai clar și cel mai puternic, de unde se răsfrânge și la nivelurile microcosmice mai joase."
Conform wiccanilor Janet și Stewart Farrar, care abordau teologia dintr-un punct de vedere panteist, dualist și animist, "pentru wiccani, întreg universul este viu, de la cel mai înalt nivel și până la cele mai mici componente", dar "o astfel de abordare organică a cosmosului nu poate fi pe deplin exprimată și trăită fără conceptul de Zeu și Zeiță. Orice fenomen este însoțit de polarizare. Așadar la cel mai înalt nivel creator, cel al Divinității, polarizarea trebuie să fie exprimată cel mai clar și cel mai puternic, de unde se răsfrânge și la nivelurile microcosmice mai joase."
Percepția dualistă a Zeiței și a Zeului este deseori extinsă în așa fel încât devine un fel de panteism dualist. În cuvintele ocultistului Dion Fortune, "toți zeii sunt un singur zeu, toate zeițele sunt o singură zeiță". Pe scurt, zeii și zeițele din toate religiile sunt de fapt manifestări ale unui singur Zeu și, respectiv, ale unei singure Zeițe. De exemplu, un wiccan poate considera că zeița germanică Eostre, cea hindusă Kali și Fecioara Maria sunt forme ale aceleiași Zeițe supreme. Prin analogie, zeul celtic Cernunnos, cel grec Dionisos și Dumnezeul iudeo-creștin pot fi priviți ca aspecte ale unui singur Zeu.
Alte abordări înclină mai mult spre politeism și consideră că zeii și zeițele sunt entități separate. Abordările panteiste văd zeitățile nu ca persoane ad litteram ci ca arhetipuri metaforice sau ca forme de energie.
Deși aceste concepte asupra divinității par a fi foarte diferite una de cealaltă, ele nu se exclud reciproc. Unii wiccani consideră că e mai benefic să adopte una sau alta în funcție de circumstanță.
Alte abordări înclină mai mult spre politeism și consideră că zeii și zeițele sunt entități separate. Abordările panteiste văd zeitățile nu ca persoane ad litteram ci ca arhetipuri metaforice sau ca forme de energie.
Deși aceste concepte asupra divinității par a fi foarte diferite una de cealaltă, ele nu se exclud reciproc. Unii wiccani consideră că e mai benefic să adopte una sau alta în funcție de circumstanță.
Magie
Wiccanii cred în existența magiei și că aceasta poate fi manipulată sub forma vrăjitoriei. Uneori cuvântul apare scris în engleză magick (spre deosebire de grafia obișnuită magic), un termen inventat de ocultistul Aleister Crowley și care face însă trimitere mai mult la religia Thelema decât la wicca. Vrăjile wiccane sunt efectuate în cadrul unui ritual, într-un cerc sacru. Scopul este de a determina producerea unor efecte reale. Printre cele mai obișnuite vrăji wiccane se numără cele de vindecare, de dragoste, de fertilitate și de înlăturare a influențelor negative. Nu există un cod moral sau etic împărtășit de toate tradițiile wiccane. Totuși, majoritatea wiccanilor urmează Sfatul Wiccan: "de pe nimeni nu rănește, fă cum inima-ți poftește". Interpretarea cea mai răspândită vede în această propozițe o declarație a libertății de acțiune corelată cu nevoia de a-și asuma responsabilitatea propriilor acțiuni și nevoia de a reduce la minim răul făcut altora și sieși. Un alt element important al codului moral wiccan este Legea triplei reîntoarceri, conform căreia orice faptă, bună sau rea, se va întoarce persoanei care a facut-o cu o putere de trei ori mai mare, asemănător ideii de karma. Sfatul și Legea au fost ideile lui Gerald Gardner și au fost adoptate ulterior și de alte tradiții.
Wiccanii folosesc mai multe ritualuri când practică magia sau când sărbătoresc anumite ocazii. De obicei, coven-ul (sau practicantul singur) pregătește și purifcă ritualic un cerc magic. Pregătirea cercului implică de obicei invocarea "Paznicilor" punctelor cardinale, împreună cu elementul corespondent fiecăruia: aer, foc, apă și pământ. Odată cercul pregătit, se poate trece la efectuarea unui ritual potrivit anotimpului, la adresarea de rugăciuni Zeului și Zeiței sau la magie.
Ritualurile wicca presupun utilizarea unor unelte magice speciale. Printre acestea se numără un cuțit neascuțit numit athame, o baghetă, o amuletă și o cupă. În plus, de multe ori se folosește și o mătură, un cazan, lumânări, tămâie și un cuțit mai mic cu lama curbată, denumit boline. În cercul magic se află de obicei un altar pe care se așază aceste unelte. Aici se pot pune și obiecte reprezentând Zeul și Zeița. În unele tradiții se obișnuiește ca, înainte de intrarea în cercul magic, practicantul să țină post în acea zi și/sau să se îmbăieze ritual. După terminarea ritualurilor, se adresează mulțumiri Zeului, Zeiței și Paznicilor, iar apoi se închide cercul magic.
Wiccanii folosesc mai multe ritualuri când practică magia sau când sărbătoresc anumite ocazii. De obicei, coven-ul (sau practicantul singur) pregătește și purifcă ritualic un cerc magic. Pregătirea cercului implică de obicei invocarea "Paznicilor" punctelor cardinale, împreună cu elementul corespondent fiecăruia: aer, foc, apă și pământ. Odată cercul pregătit, se poate trece la efectuarea unui ritual potrivit anotimpului, la adresarea de rugăciuni Zeului și Zeiței sau la magie.
Ritualurile wicca presupun utilizarea unor unelte magice speciale. Printre acestea se numără un cuțit neascuțit numit athame, o baghetă, o amuletă și o cupă. În plus, de multe ori se folosește și o mătură, un cazan, lumânări, tămâie și un cuțit mai mic cu lama curbată, denumit boline. În cercul magic se află de obicei un altar pe care se așază aceste unelte. Aici se pot pune și obiecte reprezentând Zeul și Zeița. În unele tradiții se obișnuiește ca, înainte de intrarea în cercul magic, practicantul să țină post în acea zi și/sau să se îmbăieze ritual. După terminarea ritualurilor, se adresează mulțumiri Zeului, Zeiței și Paznicilor, iar apoi se închide cercul magic.
Rituri de trecere
În wicca se găsesc numeroase rituri de trecere. Poate cel mai important este ritul de inițiere, prin care o persoană se alătură religiei wiccane. În tradițiile bazate pe învățăturile lui Gerald Gardner există un proces complex de inițiere, bazat pe grade. Conform lui Gardner, trebuie să treacă un an și o zi între momentul când persoana interesată începe să studieze Meșteșugul și momentul inițierii, însă Gardner a încălcat această regulă frecvent cu persoanele pe care le-a inițiat.
Un alt rit practicat de wiccani este cel de împreunare a mâinilor, după cum sunt cunoscute căsătoriile în această religie. Unii wiccani se căsătoresc de probă timp de un an și o zi cu ocazia sabbatului Lughnasadh, după un vechi obicei irlandez. Un jurământ adeseori folosit este cel conform căruia căsătoria va dura "atât cât va dăinui dragostea", spre deosebire de varianta creștină "până când moartea ne va despărți".
Copiii născuți în familii wiccane pot fi supuși unui ritual asemănător botezului. Scopul acestui ritual este de a pune copilul sub protecția Zeului și a Zeiței. Copilul nu este însă obligat să se alăture religiei dacă nu dorește acest lucru atunci când crește mare, având în vedere importanța liberului arbitru în wicca.
Un alt rit practicat de wiccani este cel de împreunare a mâinilor, după cum sunt cunoscute căsătoriile în această religie. Unii wiccani se căsătoresc de probă timp de un an și o zi cu ocazia sabbatului Lughnasadh, după un vechi obicei irlandez. Un jurământ adeseori folosit este cel conform căruia căsătoria va dura "atât cât va dăinui dragostea", spre deosebire de varianta creștină "până când moartea ne va despărți".
Copiii născuți în familii wiccane pot fi supuși unui ritual asemănător botezului. Scopul acestui ritual este de a pune copilul sub protecția Zeului și a Zeiței. Copilul nu este însă obligat să se alăture religiei dacă nu dorește acest lucru atunci când crește mare, având în vedere importanța liberului arbitru în wicca.
Roata anului
Roata anului reprezintă cele opt sărbători celebrate de wiccani în cursul anului și cunoscute sub denumirea de sabbaturi. Patru dintre acestea sunt sabbaturi mari și coincid cu vechile date când celții sărbătoreau festivalurile focului. În 1958 coven-ul din Bricket Wood a adoptat sabbaturile mici, cele ce cad de solstiții și echinocții. Numele date acestor sărbători sunt deseori inspirate din păgânismul germanic sau celtic, dar trebuie observat că ele nu sunt reconstituiri ale acestora, ci înclină mai degrabă spre o formă de universalism. Practicile rituale ocazionate de sabbaturi pot prezenta trăsături specifice culturilor din care și-au primit numele, dar și influențe venite din culturi complet diferite.
Lista celor opt sabbaturi începe cu Samhain, considerat a fi Anul Nou celtic
Lista celor opt sabbaturi începe cu Samhain, considerat a fi Anul Nou celtic
- Samhain - Marele sabbat al morților (1 noiembrie)
- Yule - Micul sabbat al solstițiului de iarnă
- Imbolc - Mare sabbat (2 februarie)
- Ostara - Micul sabbat al echinocțiului de primăvară
- Beltane (în română, Armindeni) - Mare sabbat (1 mai)
- Litha (în română, Sânzienele sau Drăgaica) - Micul sabbat al solstițiului de vară
- Lughnasadh sau Lammas - Marele sabbat al recoltei (1 august)
- Mabon - Micul sabbat al echinocțiului de toamnă